Ministerul Educației și Cercetării organizează ateliere de formare profesională pentru cadrele didactice la disciplina „Educație pentru societate”

✔️ Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Consiliul Europei desfășoară, în perioada 30 martie – 8 aprilie 2022, ateliere de formare profesională privind particularitățile procesului de formare a competențelor pentru cultura democratică în contextul social actual.
✔️ Participanții la ateliere, cadrele didactice la disciplina școlară „Educație pentru societate” din învățământul general (1200) și profesional tehnic (150), precum și responsabilii de organizarea procesului educațional la disciplină din cadrul Organelor locale de specialitate din domeniul învățământului (35), vor beneficia de asistență metodologică în vederea înțelegerii critice a condițiilor care influențează procesul didactic la disciplina „Educație pentru societate”, dar și de consiliere în identificarea soluțiilor și resurselor pentru depășirea dificultăților.
✔️ Atelierele sunt organizate în cadrul proiectului „Educaţie pentru democraţie în Republica Moldova”, realizat de Consiliul Europei în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu suportul financiar al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare în cadrul programului „Moldova: Promovarea Implicării Civice Active”.
Pentru detalii accesați: